Mircea Opriţă - Povestiri de duminică Expand

Mircea Opriţă - Povestiri de duminică

Mircea Opriţă Mircea Opriţă

035

New

Prefaţă: Cornel Robu

More details

25,00 lei

Mircea Opriţă este la ora de faţă, în România, principalul reprezentant al literaturii denumite, şi aici, ca peste tot în lume, science fiction (chiar dacă, personal, el adoptă pentru genul preferat denumirea de „literatură de anticipaţie”). Aceasta este latura cea mai cunoscută şi mai proeminentă a scrisului său, dar manifestarea sa ca scriitor nu se rezumă la atît. este un scriitor multilateral, complex şi complet, cu largi disponibilităţi creative şi cu deschideri spre toate genurile şi domeniile literaturii, cu o diversitate de preocupări pe măsura unui scriitor de mainstream: un adevărat „om-orchestră”.

Cornel Robu

Data apariţiei iunie 2010
Format paperback, 125x195 mm
Număr de pagini 240
ISBN 978-973-8113-10-4

Mircea Opriță s-a născut la 25 octombrie 1943, în Timișoara. Este absolvent al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca. A fost lector la Editura Dacia și director al Institutului Cultural Român din Budapesta. Este membru al Uniunii Scriitorilor.


A debutat în 1960, iar în 1966 i-a fost publicat primul volum, Întîlnire cu meduza. A publicat în reviste și antologii din țară și străinătate. A fost tradus în limbile engleză, franceză, germană, maghiară, polonă, rusă, italiană, greacă, sîrbă.


Volume publicate (selectiv): Întîlnire cu meduza (Tineretului, 1966), povestiri; Argonautica (Albatros, 1970; ediţia a doua, revăzută şi adăugită, cu un cuvânt înainte al autorului, Dacia, 1980), roman; Nopţile memoriei (Albatros, 1973; ediția a doua, Eagle, 2010), povestiri şi nuvele; Adevărul despre himere (Cartea Românească, 1976; ediția a doua, Eagle, 2010), povestiri şi nuvele; Pasărea de lut (Dacia, 1976), roman; Figurine de ceară (Dacia, 1978), povestiri şi nuvele, cu un cuvânt înainte de Ion Hobana; Semnul licornului (Albatros, 1980), povestiri şi nuvele; Cina cea mai lungă (Dacia, 1983), roman; H.G. Wells: utopia modernă (Albatros, 1983), eseu critic; Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară (Dacia, 1994; ediția a doua, revăzută şi adăugită, Viitorul Românesc, 2003); Discursul utopic. Momente şi sinteze (Cartea Românească, 2000); Figurine de ceară. Integrala povestirilor SF (Viitorul Românesc, 2004), cu un studiu introductiv de Cornel Robu; Mic tratat de concordie naţională sau Cartea tranziţieix (Limes, 2005), cu un studiu introductiv de Cornel Robu; Discoteca din Alexandria sau Cartea ştiinţelor (Limes, 2007), proză scurtă; Zodia manipulării. Orizonturi în expansiune (Limes, 2010), eseuri.


Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru volumul Nopţile memoriei (1974); Premiile Asociaţiei Scriitorilor Cluj, pentru H.G. Wells: utopia modernă (1984), Anticipaţia românească (1995), Discursul utopic (2001); Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române, pentru Discursul utopic (2002); Premiul revistei Anticipaţia (1994); Premiul revistei Jurnalul SF (1994); Premiul Asociaţiei Române de Science Fiction (ARSFan -1995); Premiul Fundaţiei „Vladimir Colin” (1995); Premiul special al juriului la EUROCON III (Poznan, Polonia, 1976); Premiul „Aripile de aur ale fanteziei” (Poznan, Polonia, 1980).


Site: http://www.mirceaoprita.ro

Accept Site use cookies