Premiile Galileo 2011 Expand

Horia Nicola Ursu (editor) - Premiile Galileo 2011

Horia Nicola Ursu Horia Nicola Ursu

055

New

Warning: Last items in stock!

30,00 lei

În ce măsură un premiu (chiar unul avînd un suport material, prin trofeele şi premiile în bani care au revenit cîştigătorilor) asigură perenitatea unui text? Să admitem, optimişti, că Premiile Galileo îşi vor cîştiga laurii credibilităţii, aşa cum ne dorim. Peste ani, cei care vor vrea să ştie ce anume s‑a publicat mai valoros într‑un
anume an, vor avea oare răbdarea necesară să dea de urma tuturor publicaţiilor în care au apărut textele nominalizate?

De aici necesitatea adunării laolaltă a unor texte proaspete încă pe piaţă, în paginile unui volum unic, menit să dea seamă, peste ani, de starea F&SF‑ului românesc la anul de graţie 2010.

Avînd în vedere că vorbim despre alegerile unui public îndeajuns de pasionat de genurile în cauză încît să se aboneze la o publicaţie, putem spune că avem de‑a face cu alegerile unui public de cunoscători, iar antologia de faţă poate, cu succes, să fie numită un „Best of” al F&SF‑ului din România.

Volumul include texte semnate de George Anania, Oliviu Crâznic, Costi Gurgu, Michael Haulică, Ștefana Cristina Czeller, Mircea Opriță, Florin Pîtea, Liviu Radu, Cristian Mihail Teodorescu, Marian Truță.

Data apariţiei mai 2011
Format paperback, 125x195 mm
Număr de pagini 320
ISBN 978-606-8113-26-5

Născut în 1969, Horia Nicola Ursu lucrează în domeniul editorial din 1995, după o relativ scurtă, dar intensă carieră de jurnalist. În calitate de editor a „năşit” debutul mai multor scriitori români de marcă (Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ona Frantz, Bogdan Bucheru, Ioana Vişan, Miloş Dumbraci etc.) şi a condus colecţii de F&SF la editurile Dacia, Fahrenheit, OmniBooks şi Millennium. Între 1997 şi 2003 a editat revista Ficţiuni şi, ca traducător, a transpus în româneşte volume semnate de Anne Rice, Robert A. Heinlein, Fred Hoyle, Norman Spinrad, Greg Egan, Joëlle Wintrebert, John Grisham, Tom Clancy etc.


Antologii editate: Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (2006), Millennium Est (2007, reeditare 2013, în colaborare cu Jeff VanderMeer), Millennium: Fantasy & Science Fiction (2009, în colaborare cu Michael Haulică), Şase ani de ficţiuni (2009) şi Premiile Galileo (ediţiile 2011 şi 2012).


A publicat proză scurtă în antologiile România SF 2001 şi Kult: Vremea demonilor. În 2005 a întemeiat editura Millennium, împreună cu Bogdan‑Tudor Bucheru, iar între 2010 şi 2016 a fost, împreună cu Michael Haulică, editorul revistelor Galileo şi Galileo Online.

Accept Site use cookies