Horia Nicola Ursu (editor) - Şase ani de ficţiuni Expand

Horia Nicola Ursu (editor) - Şase ani de ficţiuni

Horia Nicola Ursu Horia Nicola Ursu

029

New

30,00 lei

Între anii 1998 şi 2003, revista FICŢIUNI a fost singura publicaţie tipărită dedicată literaturii science fiction şi fantasy din România, într-un peisaj publicistic dezolant pentru iubitorii acestor genuri. Antologia de faţă, florilegiu de literatură de excelentă calitate, este modalitatea prin care editorul se înclină în faţa celor care, prin povestirile lor, au contribuit la menţinerea în viaţă a acestui fenomen literar în proza scurtă.

Volumul conţine povestiri semnate de Michael Haulică, Don Simon, Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ana-Veronica Mircea, Andrei Valachi, Cotizo Draia, Ana-Maria Negrilă, Radu Pavel Gheo, Val Antim, Mihail Gălăţanu, Voicu Bugariu, Ovidiu Bufnilă, Costi Gurgu, Mirel Palada, Florin Pîtea.

Data apariţiei noiembrie 2009
Format paperback, 125x195 mm
Număr de pagini 304
ISBN 978-606-8113-07-4

Născut în 1969, Horia Nicola Ursu lucrează în domeniul editorial din 1995, după o relativ scurtă, dar intensă carieră de jurnalist. În calitate de editor a „năşit” debutul mai multor scriitori români de marcă (Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ona Frantz, Bogdan Bucheru, Ioana Vişan, Miloş Dumbraci etc.) şi a condus colecţii de F&SF la editurile Dacia, Fahrenheit, OmniBooks şi Millennium. Între 1997 şi 2003 a editat revista Ficţiuni şi, ca traducător, a transpus în româneşte volume semnate de Anne Rice, Robert A. Heinlein, Fred Hoyle, Norman Spinrad, Greg Egan, Joëlle Wintrebert, John Grisham, Tom Clancy etc.


Antologii editate: Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (2006), Millennium Est (2007, reeditare 2013, în colaborare cu Jeff VanderMeer), Millennium: Fantasy & Science Fiction (2009, în colaborare cu Michael Haulică), Şase ani de ficţiuni (2009) şi Premiile Galileo (ediţiile 2011 şi 2012).


A publicat proză scurtă în antologiile România SF 2001 şi Kult: Vremea demonilor. În 2005 a întemeiat editura Millennium, împreună cu Bogdan‑Tudor Bucheru, iar între 2010 şi 2016 a fost, împreună cu Michael Haulică, editorul revistelor Galileo şi Galileo Online.

Accept Site use cookies