Horia Nicola Ursu (editor) - Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri Expand

Horia Nicola Ursu (editor) - Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri

Horia Nicola Ursu Horia Nicola Ursu

005

New

15,00 lei

Textele reunite între copertele antologiei TRANSFORMAREA LUI MARTIN LAKE ŞI ALTE POVESTIRI sînt mai mult decît o selecţie arbitrară. Întregul este, sper, mai mult decît suma părţilor care îl alcătuiesc. Există o temă căreia îi pot fi subsumate cele patru poveşti, aceea a transformării, a metamorfozei, a evoluţiei. În ce fel are loc această transformare, ce anume declanşează metamorfoza, în ce constă evoluţia, va fi plăcerea ta, a cititorului, să descoperi. Toţi cei patru autori prezenţi cu texte în acest florilegiu (Jeff VanderMeer, Nicola Griffith, Marian Coman şi K. J. Bishop) sînt tineri, au avut parte de succes dincolo de graniţele ţării lor de baştină, n-au atins încă pragul de notorietate pe care îl merită, dar cărţile lor pot fi găsite şi în librăriile româneşti, astfel încît, dacă aceste proze îţi vor fi deschis apetitul şi vei vrea mai mult (şi cu siguranţă aşa va fi), să nu ajungi să mă blestemi pentru a-ţi fi făcut poftă, lăsîndu-te apoi flămînd.

Horia Nicola Ursu

Data apariţiei iulie 2006
Format paperback, 100x180 mm
Număr de pagini 208
ISBN 978-973-7330-99-4

Născut în 1969, Horia Nicola Ursu lucrează în domeniul editorial din 1995, după o relativ scurtă, dar intensă carieră de jurnalist. În calitate de editor a „năşit” debutul mai multor scriitori români de marcă (Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ona Frantz, Bogdan Bucheru, Ioana Vişan, Miloş Dumbraci etc.) şi a condus colecţii de F&SF la editurile Dacia, Fahrenheit, OmniBooks şi Millennium. Între 1997 şi 2003 a editat revista Ficţiuni şi, ca traducător, a transpus în româneşte volume semnate de Anne Rice, Robert A. Heinlein, Fred Hoyle, Norman Spinrad, Greg Egan, Joëlle Wintrebert, John Grisham, Tom Clancy etc.


Antologii editate: Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (2006), Millennium Est (2007, reeditare 2013, în colaborare cu Jeff VanderMeer), Millennium: Fantasy & Science Fiction (2009, în colaborare cu Michael Haulică), Şase ani de ficţiuni (2009) şi Premiile Galileo (ediţiile 2011 şi 2012).


A publicat proză scurtă în antologiile România SF 2001 şi Kult: Vremea demonilor. În 2005 a întemeiat editura Millennium, împreună cu Bogdan‑Tudor Bucheru, iar între 2010 şi 2016 a fost, împreună cu Michael Haulică, editorul revistelor Galileo şi Galileo Online.

Accept Site use cookies